Custom Search

duminică, 8 decembrie 2013

Cand ai fost ultima data la doctor?



De cand nu ai mai fost intr-un cabinet ginecologic? Sau poate mai correct spus, de cand nu ai mai facut un control ginecologic. Ei bine, trebuie sa te mai duci din cand in cand, periodic, fie si preventiv. 

Femeile devin mai constiente dupa ce raman gravide si incep vizitele si luna de luna, constiincioase, fac ecografii sarcina.

Dar oare dupa ce trece aceasta perioada, mai merg la fel de regulat la doctor? Nici vorba. Studiile au aratat ca vizitele la doctor devin la fel de rare, aproape inexistente, exact la fel cum au fost si inainte.

Medicina evolueaza in permanenta, asa ca ce stiai tu ca functiona bine in urma cu ceva timp in urma ar putea sa fie deja istorie. 

La fel ar trebui sa existe vizite regulate si la stomatologie, insa din pacate si acelea sunt ca si inexistente. 

Educatia pacientului lipseste cu desavarsire, iar parintii, daca ei insisi nu fac acest lucru, nu pot sa fie un exemplu pentru copii lor, asa ca din cele doua surse de incredere de la care ar putea invata copilul, nici una nu functioneaza, sau nici una nu e un model de urmat.

Related Posts :



Niciun comentariu: