Custom Search

sâmbătă, 4 mai 2013

S-a retras din activitate, Jean Pădureanu, cel mai longeviv conducător din fotbalul românesc

Președintele de onoare al clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, s-a retras din activitate, momentul fiind marcat vineri seară, printr-o festivitate ce a debutat înainte de meciul Gloria Bistrița - Dinamo.

Festivitatea a avut loc la stadionul din Bistrița, numit în cinstea lui Pădureanu, cel mai longeviv conducător din fotbalul românesc, scrie Mediafax.

La eveniment, alături de tata Jean, s-au aflat pe gazonul arenei din Bistriţa, vicepreşedintele LPF şi observatorul partidei, Alexandru Boc, preşedintele FC Dinamo, Constantin Anghelache, primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, prefectul judeţului Ioan Ţintean, precum şi noul şef al clubului, administratorul special Alexandru Hatfaludi.

Primarul Ovidiu Creţu i-a oferit lui Pădureanu o diplomă de mari dimensiuni, preşedintele CJ i-a dat o plachetă, prefectul o diplomă de excelenţă, iar Constantin Anghelache un premiu de excelenţă şi un buchet de trandafiri albi şi roşii. De asemenea, Alexandru Boc i-a înmânat lui Jean Pădureanu un trofeu din partea LPF. Fiecare a ţinut un scurt discurs, mulţumindu-i lui Pădureanu pentru realizările înregistrate de-a lungul anilor şi urându-i sănătate şi viaţă lungă. Ultimul care a vorbit a fost Jean Pădureanu, care a spus că este foarte emoţionat. La rândul său, el le-a mulţumit suporterilor bistriţeni şi iubitorilor fotbalului din întreaga ţară care au apreciat lucrurile bune pe care le-a făcut. Pădureanu le-a mulţumit şi celor din tribune care au fost alături de echipă.

Related Posts :



Niciun comentariu: